„Cine a spus că este normal?” Ilie Dumitrescu despre gestul lui Silvian Cristescu de la Craiova

„Cine a spus că este normal?
  • Publicat:

Silvian Cristescu, fostul jucător al Craiovei din anii 90, a fost calmat cu greu în minutul 41 al meciului de duminică seara, când a avut o criză de nervi în timpul meciului cu FC Botoșani.

Pe finalul primei părți, fostul mare jucător al Craiovei, cunoscut ca un tip vulcanic, a ajuns în zona ocupată de rezervele oaspeților și și-a făcut praf adversarii, iar bodyguarzii l-au scos pe brațe din stadion.

Prima repriză a meciului de la Craiova a fost una deosebit de tensionată, din moment ce ambele echipe au rămas cu un om în minus: Vătăjelu și Țigănașu au fost eliminați. Cristescu n-a mai rezistat după un schimb de replici cu oficialii botoșaneni.

„Cine a spus că este normal?” Ilie Dumitrescu despre gestul lui Silvian Cristescu de la Craiova

„Nu-l știam așa nervos pe Silvian Cristescu, am și jucat de câteva ori contra lui.

Nu mi s-a părut așa… Ce să spun? Cine a spus că este normal să ai o ieșire de genul acesta?”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

În vârstă de 50 de ani, Silvian Cristescu a jucat aproape toată cariera la Craiova, la Universitatea, ori la Extensiv.

Fostul mare fotbalist a făcut parte din marea echipă a Craiovei care a câștigat titlul în Liga 1 în sezonul 1990-1991, sub comanda lui Sorin Cârțu.

Silvian Cristescu a prins cinci meciuri în tricoul României: a debutat în ianuarie 1993, într-un meci cu Ecuador.

Oltenii, învinsă acasă de trupa lui Marius Croitoru

FC Botoşani a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), pe CS Universitatea Craiova, în etapa a 7-a a play-off-ului Ligii I.

Craiova a avut doi jucători eliminaţi, unul, Vătăjelu, pentru două cartonaşe galbene, şi celălalt, Bancu, pentru că l-a călcat pe Florescu, aflat la pământ, apoi a vrut să-i dea un cap în figură lui Jonathan Rodriguez. De la oaspeţi a fost eliminat Ţigănaşu, pentru două galbene.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×